Am văzut în această carte o întărire a rândurilor din "Inteligenţă emoţională". Consecinţele emoţiilor pot fi negative, controlarea lor nu poate fi decât benefică. Am corelat în mod automat cartea cu filmul "Equilibrium", cu scenariu bazat pe incapacitatea umană de a rezista reacţiilor bazate pe sentimente şi emoţii. Astfel, oamenii îşi injectează zilnic un medicament care inhibă orice tip de emoţie, iar războaiele sau criminalitatea nu mai există (decât în exteriorul zidurilor, dar asta e altă poveste). Adio, consecinţe nefaste ale firii umane. Însă nici iubirea sau plăcerea de a privi un tablou, a citi sau asculta muzică nu mai există. Concluzia: simţirea nu trebuie inhibată, ci acceptată ca parte din sine, înţeleasă şi folosită în scopuri bune. Emoţiile distructive nu pot exista fără cele creatoare. Uneori, raţiunea se îneacă sub caracterul simţitor al omului. Acolo intervine inteligenţa emoţională.

Undeva în anul 2000, un grup restrâns de oameni de ştiinţă, scriitori şi cercetători, s-au alăturat Sanctităţii Sale Dalai Lama pentru conferinţă-dialog despre câteva probleme arzătoare ale momentului: emoţiile distructive precum ura, violenţa, dependenţa definite ca „reacţiile afective care ne rănesc pe noi înşine, dar şi pe ceilalţi”. Dintre cei participanţi la dialor au făcut parte Daniel Coleman şi Paul Ekman, ale căror cărţi dintre care amintim „Inteligenţa emoţională” sau „Emoţii date pe faţă” vă sunt cu siguranţă cunoscute. Scopul acestui dialog a fost găsirea unei modalităţi de depăşire a emoţiile distructive printr-o uniune a ştiinţei cu spirtualitatea. Cartea prezintă efectiv ce s-a discutat în cele cinci zile ale întâlnirii, iar concluziile la care au ajuns participanţii sunt cu adevărat interesante.